Sandero Stepway are fara indoiala multe atuuri care tin de designul exterior. De mult nu mi s-a mai intamplat sa fiu la volanul unei Dacia si sa se holbeze lumea la mine atat de des. Ma rog, nu mi s-a intamplat de fapt niciodata, si nu s-au holbat la mine ci la masina.
Dar rezultatul examinarii vizuale detaliate din partea trecatorilor nu a fost doar un 'a, uite cum arata Stepway-ul', ci un 'A, vai ce misto arata Stepway-ul!'. La o benzinarie un domn chiar isi imbia sotia sa se uite mai indeaproape la masina, ca i s-ar potrivi (se uita la protectii mai ales, oare de ce?).
Stepway este intr-adevar cea mai interesanta Dacia construita pana acum, kit-ul optic potrivindu-se de minune pe masina. Fata de un Sandero clasic, Stepway aduce bare de protectie laterale, fata si spate cu aspect de crom satinat, bare longitudinale pe pavilion, precum si o garda la sol marita cu 20mm. Acum ea ajunge la 175mm si se cocoata undeva intre pozitia unei berline medii si cea a unui SUV.
Dar frumusetea robusta a exteriorului lui Stepway nu e indeajuns pentru a compensa dotarile care dispar de la interior. Comparat cu un Sandero Laureate, care costa cam la fel, Stepway nu are oglinzi electrice reglabile electric, ci doar manual, nu are scaun sofer si volan reglabile pe inaltime, nu are 4 boxe ci doar doua, are o tapiterie de calitate inferioara (cel putin tactil), nu are o multime de ornamente pe bord si pe usi care faceau atmosfera din Sandero mult mai frumoasa, si asa mai departe. Cel mai enervant e ca nu are nici computer de bord, nici airbaguri laterale fata in optiune. Are in schimb jante de aluminiu pe 15 inci, care ar fi costat inca 300 de euro pe Laureate.
Primele ore petrecute cu Stepway nu au fost asadar chiar placute. Dar pentru ca rostul lui este sa te scoata din oras, tocmai acolo l-am si dus: pe coclauri. Adica pe la Salatrucu, apoi pe drumurile de munte care urca de-a curmezisul intre Salatrucu si Cainenii Mici, intre Valea Argesului (Transfagarasan) si Valea Oltului, la poalele muntilor Fagaras, pe la 1000 de metri altitudine. Intr-un traseu de 655km in total care a inclus drumul Bucuresti-Curtea de Arges si retur prin Valea Oltului si Rm. Valcea.
Daca ne-am intors intregi de acolo, cititi in cele ce urmeaza.